Cine suntem noi

thumbnail_DSCF0511
47579536_1829526423837061_7509579935703367680_n
amoro002
24 Janvier 2014 – 17
amoro001
24 Janvier 2014 – 3

De ce o asociație a medicilor români?

Pentru că suntem din ce în ce mai numeroși în această regiune în ultimii ani.

Pentru că atunci când trăiești într-o altă țară, multe aspecte esențiale ale vieții se schimbă: limba, obiceiurile, casa, prietenii, munca, bucătăria… Și toți cei ce au trecut prin acestea, știu bine că e dificil. Am dori așadar să-i ajutam pe noii veniți să se integreze mai repede, să înțeleagă mai bine noua lor țară, să se simtă mai puțin singuri.

Pentru că în românește se spune Unde-s multi, puterea crește
Mai mulți dintre noi sunt sau au fost activi în diferite acțiuni umanitare și am dori ca asociația să constituie un impuls și un cadru pentru astfel de inițiative.

Pentru că avem toți cel puțin două puncte în comun: primul este această noua lume necunoscută!
Suntem toți emigranți, la început nu știm mai nimic și apoi încetul cu încetul, descoperim, înțelegem, cunoaștem și mai devreme sau mai târziu ne simțim acasă. Dar des, întrebări rămân.
De aceea organizăm întruniri ca să schimbam idei, experiențe la nivel profesional sau personal. Încercăm să găsim alți specialiști în diverse domenii – juridic, informatic, administrativ – care ar putea să ne ofere răspunsuri la întrebările noastre.
Asociația are și un obiectiv de creere de relații cu alți parteneri din domeniul sănătății, la nivel regional sau național, asociații profesionale sau asociații de pacienți.

Un al doilea punct este că într-o mai mică sau mai mare măsură ne lipsește țara de unde am plecat. Ne lipsește să vorbim românește, ne lipsesc prietenii, muzica noastră, ne lipsesc tradițiile. Reuniunile ce le facem ne ajuta să regăsim în noi și în ceilalți o parte din țara pe care am lăsat-o în urmă.

Pentru că dorim să devenim francezi și români în același timp.
Dorim să muncim și să ne integrăm în Franța, am ales să trăim aici și suntem bucuroși că putem s-o facem.
Dar nici una nici alta nu e întotdeauna ușor!

Dacă aveți idei, sugestii, inițiative să ne propuneți, va mulțumim pentru ajutorul și sprijinul dumneavoastră.